logo-mini
experienta-zeiss-otus-1-485-cover

Experiența Zeiss Otus 1.4/85

Share

Că suntem norocoși știam deja. Nimic ieșit din normal. Dar de când am pus mâna pe Zeiss Otus 1.4/85, partea cu norocul atinge noi cote (alarmante chiar). Să vă povestim mai în amănunt.
Se face că era o zi nu foarte însorită de luni… Ok, poate nu chiar așa amănunțit. Ideea este următoarea: am avut ocazia să testăm multașteptatul Zeiss Otus 1.4/85 în cadrul unei zi de filmare și s-o comparăm cu celelalte lentile Zeiss de care dispunem, Loxia 2/35 respectiv 2/50. Lucram si la o comparatie side by side pentru 4K filming intre cele trei lentile deci sa ne vizitati si mai tarziu.
Nu o spunem uimiți, era oarecum de așteptat, dar rezultatele sunt extraordinare. Ca urmare vă rugăm în avans să ne scuzați dacă (absolut involuntar) în acest review vom vorbi prea mult la superlativ. Și aici urmează o afirmație puternică, pe care ne-o asumăm în totalitate: Zeiss Otus 1.4/85 este lentila cu cel mai bun sharpness, contrast, practic, cea mai bună lentilă pe care am testat-o vreodată, din toate punctele de vedere.

Noua lentilă a celor de la Zeiss setează un benchmark nou pentru obiectivele de portret de 85 mm.
Noi am avut în teste varianta obiectivului cu montură Nikon – disponibil AICI, iar varianta cu montură Canon o găsiți AICI  –  iar ca să o putem monta pe aparatele noastre am folosit un inel adaptor Nikon-Canon – disponibil AICI.

Calitatea construcției este exemplară, tipic celor de la Zeiss. Este din metal și are o greutate de aproape 1,2 kg, un lucru mai rar întâlnit la lentilele foto de format 35 mm. Diametrul frontal pentru filtre este de 82 mm iar diametrul total este de aproape 10 cm. Menține marcajele galbene preluate de la clasa de obiective cinema a celor de la Zeiss.

Controlul diafragmei (care are valori cuprinse între 1,4 și 16) se face manual, direct de pe obiectiv. Dacă ținem cont și de cursa foarte mare și fină de care dispune inelul de focalizare, nu facem altceva decât să recunoaștem că suntem în fața unui obectiv aproape perfect. Dacă ești fotograf, nu îți place să focalizezi manual și crezi că autofocusul este un “must have”, poți uita toate laudele aduse până acum acestui obiectiv și să cauți altceva care să tea ajute. Dar dacă ești dispus să treci peste acest inconvenient (da, chiar dacă ești doar fotograf) ți-ai găsit obiectivul care îți va scoate în rezervă toate obiectivele de portret pe care le ai. Bokeh-ul este foarte frumos, trecerea extreme de fină din zona de clar în zona neclară fiind, în opinia mea, cel mai mare atuu al lui Zeiss Otus 85mm f1,4. Bokeh-ul și faptul că această lentilă nu știe, practic, ce înseamnă aberații, fie că vorbim de cele cromatice sau geometrice, face trecerea lui Otus 85 de la obiectiv la bijuterie.
Partea mai puțin fericită în cazul acestui vis frumos marca Zeiss este prețul. Este un vis scump. Vorbim despre un preț de patru ori mai mare decât în cazul unui 85mm decent (sau de două ori mai mare decât Canon 85mm f1,2).

Oftăm și trecem mai departe, prilej cu care vorbim de calitățile optice ale lentilei. Noi am testat obiectivul în tandem cu Sony a7s, filmând în 4K UHD cu ajutorul recorderului extern 4K, Atomos Shogun.
Și pentru că imaginile vorbesc (și vorbesc frumos în cazul lui Zeiss Otus 85mm f1,4) vă lăsăm în compania unui sample video și a unor frame grab-uri.

Am pregătit un set-up simplu de studio, 3 lumini și un model. Urmează, evident, fotografiile de la filmare:
Cantitatea detaliilor este nemaipomenită. Chiar și cu diafragma setată la 1,4 detaliile în porțiunile focusate sunt bine definite iar părțile out of focus sunt extrem de frumoase.

Otus 85mm f1,4 ne-a depășit toate aşteptările pe care le-am avut de la o lentilă Zeiss.
Detaliile și contrastul pe care obiectivul le are atunci când diafragma este deschisă la maxim, sunt acel ceva ce îl diferențiază pe Otus de celelalte lentile. În marea majoritate a cazurilor lentilele pierd din detaliu odată ce diafragma este închisă. Nu și în cazul de față, starul nostru având parte de o creștere masivă a cantității detaliilor și a contrastului în cazul închiderii diafragmei.
Concluzionând: nu are cum să nu îți placă Zeis Otus 85mm f1,4. ?Dacă nu îți va place, foarte probabil (fără supărare) problema este la tine?. Altfel spus, prezența acestui obiectiv în geanta filmmakerilor este strict o chestiune de buget.

camere foto digitale